Părinții sunt cele mai importante persoane din viața unui copil
Article | Last updated: 14/04/2016 | Ministry of Children and Families
Guvernul norvegian a modificat la 1 aprilie 2016 Actul Drepturilor Copilului. Aceste modificări oferă serviciilor de protecție a copilului o putere sporită în sensul luării de măsuri de protecție cu scopul de a se asigura că copiii primesc ajutorul de care au nevoie.
“Părinții sunt cele mai importante persoane din viața unui copil, iar noi ne dorim ca, în măsura în care acest lucru este posibil, copiii să crească alături de părinții lor”, a declarat Secretarul de Stat Kai-Morten Terning. “Este în interesul superior al copiilor să ne asigurăm că există ajutor suplimentar disponibil pentru părinții care au nevoie de el. Acest lucru previne deteriorarea unei situații până la stadiul în care este necesară preluarea în grijă a copiilor.”
Guvernul norvegian a modificat la 1 aprilie 2016 Actul Drepturilor Copilului. Aceste modificări oferă serviciilor de protecție a copilului o putere sporită în sensul luării de măsuri de protecție cu scopul de a se asigura că copiii primesc ajutorul de care au nevoie. Guvernul a alocat 30 de milioane coroane norvegiene (NOK) pentru implementarea acestor amendamente. Din această sumă, 10 milioane NOK vor fi alocate comitetelor serviciilor sociale regionale, iar restul va fi folosit pentru acoperirea costurilor cu apelurile din cadrul instanțelor de judecată și cu acordarea ajutorului gratuit pentru părinți.
Interesele copiilor trebuie să fie prioritare. Părinților nu trebuie să le fie permis să refuze ajutorul necesar
“Atât părinții, cât și restul familiei, pot simți ca pe o intruziune insistența noastră ca ei să accepte ajutorul fără acordul părinților, dar luarea unui copil în grjiă este un lucru cu mult mai serios“, a declarant dl. Terning. “Trebuie să punem interesele copiilor pe primul loc, ceea ce înseamnă că părinților nu trebuie să li se permită să refuze ajutorul, atunci când acesta este necesar“.
Există trei noi tipuri de asistență:
- Asistență pentru a compensa o situație dificilă din căminul familial
Scopul acestui tip de asistență este să compenseze pentru o situație dificilă din casă și să ofere siguranța că minorii primesc stimulare adecvată și oportunități de a lua parte la activități în afara căminului familial. Măsurile pot include vizite/ rămânerea copilului peste noapte la o altă familie, participarea la activități de destindere, ajutor pentru rezolvarea temelor sau desemnarea unei persoane de contact pentru a ajuta familia. - Asistență pentru îmbunătățirea abilităților de parenting
Scopul acestui tip de asistență este de a ajuta părinții să își îmbunătățească abilitățile de parenting și astfel să sprijine dezvoltarea copilului. Măsurile pot include forme variate de ajutor, inclusiv o perioadă de ședere într-un centru pentru părinți și copii. - Măsuri de supraveghere
În acest caz, scopul este de a preveni abuzul și neglijarea copilului. Măsurile pot include solicitarea ca părinții să pună la dispoziția autorităților probe de urină sau rapoarte (de exemplu să se prezinte personal la o anumită oră și loc sau să țină legătura telefonică cu serviciile de protecție a copilului). În plus, criteriile pentru vizitele obligatorii la domiciliu au devenit mai puțin stricte, astfel încât autoritățile să poată demara măsurile de supraveghere în interiorul căminului familial, înainte ca situația să devină atat de serioasă încât să fie necesară luarea copilului în grijă.
(Pålegg om hjelpetiltak på rumensk.)