Norvegia ratifică Convenția de la Haga din 1996 privind protecția copiilor
Article | Last updated: 10/03/2016 | Ministry of Children and Families
Ratificarea de către Norvegia a Convenției de la Haga din 1996 va întări cooperarea cu alte state în disputele parentale transfrontaliere și în cazurile privind protecția copiilor. Directoratul Norvegian pentru Copii, Tineret și Familie este desemnat drept Autoritatea Centrală a Convenției în Norvegia. Convenția va intra în vigoare la 1 iulie 2016.
- Serviciile de asistență socială a copiilor vor dispune de instrumente noi de administrare a cazurilor de protecție a copiilor atunci când copiii au conexiuni cu alte țări. Autoritatea Centrală va ajuta Serviciile de asistență socială a copiilor în dialogul acestora cu autoritățile din străinătate. Acest lucru va permite ca mai multe cazuri să fie soluționate în interesul superior al copilului, declară Ministrul Copiilor și Egalității, d-na Solveig Horne.
Norvegia aderă la Convenția de la Haga din 1996 privind competențele, legile aplicabile, recunoașterea, executarea și cooperarea în materia răspunderii părintești și a măsurilor de protecție a copiilor. Convenția prevede cooperarea și schimbul de informații între statele contractante în cazuri individuale. Fiecare stat desemnează o autoritate centrală care are un rol cheie în cooperarea în cazurile individuale în conformitate cu Convenția. Directoratul Norvegian pentru Copii, Tineret și Familie este desemnat ca Autoritate Centrală a Convenției în Norvegia. Convenția are peste 40 de state membre, inclusiv toate statele din Uniunea Europeană.
Ministrul este mulțumit de faptul că Norvegia ratifică acum această Convenție. Convenția va crește gradul de protecție a copiilor în cazul litigiilor parentale transfrontaliere și în cazurile privind bunăstarea copiilor. Un caz privind protecția copilului poate fi de exemplu transferat din Norvegia într-un alt stat contractant, dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.
- Regulile și mecanismele Convenției facilitează accesul și contactul dintre părinte și copil în cazurile în care copilul se mută cu celălalt părinte într-un alt stat. Convenția ar putea preveni răpirea copiilor prin a oferi soluții în conflictele parentale transfrontaliere. Convenția poate furniza mai multe soluții de îngrijire pe termen lung pentru copii, declară Horne.
Responsabilitatea părinților și măsuri de protecție a copiilor
Convenția se aplică măsurilor de protecție a copiilor, în particular deciziilor judiciare sau administrative privind răspunderea părintească, custodia, accesul și tutela. Mai departe, ea se aplică în deciziile cu privire la plasarea copiilor într-o familie adoptivă sau în îngrijire instituțională, precum și în deciziile privind administrarea bunurilor copiilor. În plus, Convenția se aplică răspunderii părintești în condițiile legii.
Convenția determină statul contractant – cel ale cărui autorități au jurisdicția necesară să adopte măsuri de protecție. Regula principală de competență în cadrul Convenției este aceea că măsurile de protecție în ceea ce privește copiii ar trebui să fie luate de către autoritățile judiciare / administrative ale statului contractant în care se află reședința obișnuită a copilului. Cu toate acestea, autoritățile din orice stat contractat pe al cărui teritoriu se află copilul sau proprietatea au competența de a lua măsurile necesare de protecție în cazuri urgente. În afara cazurilor urgente, Convenția oferă o bază specifică și delimitată de jurisdicție statului pe al cărui teritoriu se află copilul sau proprietatea pentru a adopta măsuri provizorii. În mod excepțional, Convenția oferă mecanisme prin care jurisdicția poate fi transferată către un alt stat contractat care este în mai mare măsură apt să evalueze interesului superior al copilului în cazul respectiv. În plus, Convenția precizează aplicabilitatea legilor, recunoașterea și executarea hotărârilor.
Intrarea în vigoare
Convenția intră în vigoare în Norvegia la data de 1 iulie 2016. Ea se aplică în mod corespunzător Legii Convenției Norvegiene de la Haga din 1996, inclusiv Amendamentelor la Legea copiilor, Legea cu privire la asistența socială pentru copii și Legea căsătoriei, cu scopul de a asigura conformitatea cadrului legislativ norvegian cu normele și obiectivele Convenției.
Modificări ale Legii privind copiii și Legii privind asistența socială pentru copii
Amendamentele la Legea copiilor, care intră în vigoare la 1 iulie 2016, aduc printre altele o clarificare a regulilor care se aplică în cazurile în care un părinte cu răspundere părintească a fost de acord cu o ședere a copilului într-un alt stat pe perioadă limitată; orice ședere prelungită sau modificată necesită un consimțământ. În plus, copiii în vârstă de peste 12 ani care sunt mutați sau călătoresc în alte țări fără un părinte cu răspundere părintească trebuie să fie de acord cu acest lucru. Amendamentele la Legea copiilor implică de asemenea faptul că un părinte va avea dreptul să solicite o hotărâre judecătorească cu privire la mutarea copilului într-un alt stat, în cazurile în care părinții nu sunt de acord asupra mutării.
Modificările Legii privind asistența socială pentru copii, care intră în vigoare la 1 iulie 2016, atrag după sine printre altele faptul că părinții pot consimți la plasarea unui copil într-o familie adoptivă sau în îngrijire instituțională într-un alt stat contractant. Este o cerință ca părinții și copiii peste 12 ani să fie de acord cu plasamentul respectiv.