Menținerea siguranței copiilor: o responsabilitate comună

Autori:

Solveig Horne, Ministrul norvegian al Copiilor și Egalității (Partidul Progresist)

Elisabeth Aspaker, Ministrul norvegian al Afacerilor UE și SEE (Partidul Conservator)               

Un caz de protecția copilului referitor la o familie norvegiano-română se află în mijlocul unei escaladante campanii internaționale împotriva Norvegiei. Retorica asupra cazului include acuzații de răpire de copii, programare genetică și persecuție religioasă, dar și acuzații conform cărora Serviciile Norvegiene de Protecția Copilului sunt, cumva, mai presus de lege. Nimic mai departe de adevăr. 

Asemenea României și multor altor țări, Norvegia a inclus Convenția ONU privind Drepturile Copilului în legislația sa națională, Convenției acordându-i-se prioritate prin Actul Drepturilor Omului. Aceasta înseamnă că tuturor copiilor li se acordă drepturi egale, indiferent de sex, cultură, situație socio-economică, naționalitate, religie sau situația de rezidență. Principiul principal privind “interesul superior al copilului” este consfințit în Constituția norvegiană, secțiunea 104. De asemenea, recent am ratificat Convenția de la Haga din 1996 privind responsabilitatea parentală și protecția copilului, care va intra în vigoare la 1 iulie 2016. 

Conform legilor internaționale și legislației naționale, interesul superior al copilului este întotdeauna preocuparea primordială a serviciilor norvegiene de protecția copilului. Drepturile, responsabilitățile și obligațiile părinților sunt, de asemenea, luate în considerare. Legăturile familiale și continuitatea în creșterea copilului sunt principii foarte importante. Prezumția principală este: copiii ar trebui să fie crescuți de părinții lor. 

Așadar principalul obiectiv al serviciilor de protecția copilului este de a ajuta copiii și familiile care au probleme. De fapt, majoritatea cazurilor reprezintă măsuri voluntare de asistență pentru copii și familii acasă, de exemplu sfaturi și îndrumare privind practicile parentale, grădiniță, consiliere, suport financiar etc. 

Cu toate acestea, există excepții. Uneori se poate să se decidă ca un copil să fie plasat în afara căminului parental, fie ca măsură de urgență, fie printr-un ordin de protecție. Numai un Comitet Național de Protecție Socială sau Tribunalul pot emite un ordin de protecție, nu Serviciul de protecția copilului, pentru că ele sunt autorități decidente independente și imparțiale conduse de judecători. Un ordin de protecție poate fi emis dacă un copil a fost victima unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. De asemenea, ordinul de protecție trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului. Convingerile religioase ale unei familii nu constituie niciodată motive valabile pentru luarea unui copil de lângă părinții săi, însă violența este un motiv. Pedeapsa corporală este ilegală în Norvegia. 

Plasarea unui copil în afara căminului parental fără consimțământul părinților este o măsură de ultimă instanță. Trebuie menționat faptul că un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu numărul cel mai mic de copii aflați în îngrijire alternativă. 

Desigur, niciun sistem nu este perfect. De aceea sistemul norvegian de protecția copilului s-a format prin verificări și cumpănire, pentru a asigura investigarea acuzațiilor de erori. Dacă se dovedește că acuzațiile sunt corecte, se aplică sancțiuni. 

In cazurile în care există ordin de protecție, părinții au dreptul la un proces în instanță, inclusiv la un avocat plătit de guvern, au dreptul să fie ascultați și dreptul de a contesta în instanță decizia Comitetului Regional de Protecție Socială. O dată pe an părinții pot să solicite revocarea ordinului de protecție. 

În decembrie 2015, Ministerul norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale a emis noi linii directoare către municipalități referitor la modul de operare în cazurile de protecția copilului unde copiii au legături cu alte țări. Circulara precizează clar faptul că Serviciul de protecția copilului trebuie întotdeauna să încerce să contacteze familia copilului din străinătate înainte de inițierea unui caz de ordin de protecție. 

Ministerul norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale este responsabil pentru politica generală de protecția copilului, însă cazurile individuale de protecția copilului sunt operate de serviciile locale de protecția copilului și prin sistemul juridic norvegian. Presiunile din partea politicienilor naționali sau din partea persoanelor care duc campanii locale sau internaționale nu sunt luate în considerare într-un caz individual. 

Cazurile de protecția copilului vizează cele mai private și dureroase momente ale vieții de familie.  Reguli de strictă confidențialitate interzic serviciilor de protecția copilului să dezvăluie orice detalii către public. De aceea, complexitatea acestor cazuri este adesea greu de perceput. Din respect pentru dreptul copilului la intimitate, trebuie să ne abținem să emitem judecăți atunci când nu cunoaștem întregul adevăr.